Particularităţile unui zbor aerian cu copiii
Multor părinţi le este frică să zboare cu copiii mici din diverse motive. Dacă este vorba de un sugar, părinţii sunt îngrijoraţi că, zborul cu avionul poate agrava starea de sănătate a acestuia sau va deveni cauza unei îmbolnăviri, iar când merge vorba de un copil de 2-11 ani, în acest caz în faţa adulţilor apare, de obicei, întrebarea: va putea copilul lor suporta în mod normal un zbor îndelungat și să nu aibă accese de vomă, va putea suporta o şedere prelungită într-un singur loc sau va reuși să nu se plictisească?
De fapt, zborurile cu copiii nu constituie o raritate, iar companiile aeriene moderne au prevăzut deja de mult timp reguli pentru transportul copiilor, respectarea cărora garantează copilului o călătorie confortabilă în condiţii de siguranţă.
Sugarii şi copiii de până la 2 ani
Relativ recent, zborul cu copiii sub 1 an nu era recomandabil, întrucât multe avioane nu erau dotate cu echipamentul corespunzător pentru acest scop. Astăzi, avioanele companiilor aeriene pun la dispoziție tot ceea ce este nevoie pentru a primi copiii dvs. cu demnitate. Cu toate acestea, trebuie de menţionat că există totuşi anumite restricţii de vîrstă.În cazul în care vîrsta copilului dvs. este mai mică de 7 zile, nu se recomandă transportarea lui la bordul avionului.
Dacă totuşi zborul este strict necesar, trebuie să prezentaţi o procură, prin care sunteţi de acord că, în caz în care se întîmplă ceva compania aeriană nu poartă nici o răspundere pentru consecinţele transportului aviatic pentru sănătatea copilului. Este necesar de prezentat două exemplare a unei astfel de procuri, unul va rămîne la dvs., iar celălalt va fi transmis agentului de înregistrare la aeroport.
Copiii sub 2 ani au dreptul de a călători gratuit, dacă nu ocupă un loc aparte în avion, în cazul zborurilor interne. Aceasta înseamnă că pentru copil nu trebuie să plătiţi, însă în timpul zborului va trebui să-l ţineţi în braţe.
La zborurile internaționale pentru copiii de până la 2 ani, care nu ocupă loc separat, veţi fi nevoiţi să achitaţi 10% din costul biletului.
Dacă călătoriţi cu mai mulţi copii, atunci biletele pentru 2 şi 3 copii se vor achita conform unor tarife speciale pentru copii (de obicei sunt prevăzute reduceri de 25-50%) cu oferirea locurilor separate și posibilitatea transportului gratuit a bagajului (există o limită la kilograme) și a unui cărucior pentru copii.Leagăne speciale pentru copii.
Companiile aeriene oferă posibilitatea folosirii leagănului pentru copii în timpul transportării copilului. Aceste leagăne sunt amplasate pe spătarele fotoliilor.
Căruciorul pentru plimbare poate fi folosit până la îmbarcarea în avion, iar apoi acesta va fi trimis în bagajul de cală. Dacă depuneţi căruciorul la bagaje, întrebaţi, dacă şi la aeroport vi se poate oferi un cărucior temporar.
Înainte de zbor, vă sfătuim să apelaţi la biroul de informaţii al transportatorului, pentru a clarifica problema privind leagănele și cărucioarele.
În ziua de astăzi companiile aeriene oferă posibilitatea de a transporta copilul într-un scaun pentru copii, în cazul în care îl aveţi. Scaunul trebuie să fie situat lângă hublou pe o banchetă cu dimensiuni nu mai mari de 40×40 cm. În cazul în care aceste condiţii nu pot fi îndeplinite, atunci scaunul pentru copii nu este permis.
Înainte și în timpul zborului
Procurând biletele de avion, nu uitaţi să specificaţi faptul că veți călătoriţi cu un copil. Dvs. trebuie să aveţi la îndemână toate documentele care dovedesc vârsta copilului. Nu uitaţi că, trebuie să vi se ofere cele mai confortabile şi sigure locuri în salon (în rândul din faţă sau la începutul salonului). În cazul în care aeronava nu este complet plină, personalul trebuie să lase locurile din faţa dvs. neocupate.
În salonul avionului luaţi neapărat cu dvs. sticluţa cu lapte (în cazul în care copilul nu este alăptat la sîn).
Ar trebui să știţi că, multe rute vă pot oferi hrană specială pentru copii, însă acest lucru ar trebui specificat cu cel puţin câteva zile înainte de plecare.
Dacă aveţi cu dvs. hrana pentru copii, clarificaţi din timp cu stewardesa, dacă va putea aceasta încălzi amestecul.Recomandăm chiar înainte de zbor să schimbaţi copilului scutecele. Pentru acest lucru în toate aeroporturile moderne sunt amenajate încăperi speciale. În timpul decolării și aterizării copilului i se pot înfunda urechiuşele, recomandăm ca în aceste faze ale zborului, în guriţa copilului să fie ori biberonul ori sticluţa, de exemplu, cu suc.
Copiii de la 2 la 12 ani
Copiii la această vârstă sunt transportaţi după tarife speciale, cu oferirea unui scaun separat și posibilitatea transportului gratuit a bagajului conform normelor stabilite.
Rezervarea biletelor de avion trebuie făcută din timp, întrucât doar astfel vi se pot oferi bilete unul lângă altul.
În ziua de astăzi toţi transportatorii aviatici oferă hrană specială pentru copii la bordul aeronavei.
De remarcat este faptul că, hrana pentru copii, care se referă la tipurile speciale de hrană, poate fi obţinută nu la toate rutele, de aceea informaţiile privind această întrebare trebuie clarificate din timp.
A lua cunoştinţă cu lista rutelor, care oferă un astfel de serviciu, puteţi pe site-urile transportatorilor. Comandarea hranei pentru copii trebuie făcută din timp.
Citind acest articol, cu siguranţă v-aţi dat seama că, zborul cu copilul se va petrece în cele mai confortabile condiţii.