Zbor.md
Cum să procedați, dacă bagajul Dvs a fost pierdut. Ghid pentru pasageri.
5250

Cum să procedați, dacă bagajul Dvs a fost pierdut. Ghid pentru pasageri.

Un pasager, care din întamplare a rămas ”blocat” într-un aeroport anul trecut, a împărtășit că în primul rând, în cazul întârzierii zborului trebuie să luați legătura cu reprezentanții companiei aeriene, ale cărei bilete de avion le-ați achiziționat.

Compania aeriană trebuie să vă asigure cu produse alimentare și băuturi, iar la necesitate (în cazul unei întârzieri îndelungate) chiar și cazare într-un hotel, din contul companiei. Cu toate acestea, trebuie să informați compania că anume defectele în operațiile sale au cauzat incomoditățile pe care sunteți nevoit să le suportați în aeroport. Dacă este evident că zborul va întarzia cu cel puțin 2 ore, pasagerii își pot cumpăra băuturi, iar dacă așteptarea excede 4 ore, atunci și mâncare. În același timp, trebuie să fie înregistrat faptul întârzierii zborului, iar toate bonurile de plată să fie păstrate. Acestea urmează a fi anexate la cererea de rambursare a cheltuielilor.

De multe ori se întâmplă ca bagajul să fie pierdut în timpul zborului. Mulți pasageri cosideră că lucrurile importante nu trebuie lăsate în bagaj. Această concluzie este rezultatul propriei experiențe, când bagajul a fost livrat cu întârziere de câteva zile. În asemenea cazuri este recomandat să scrieți o reclamație către departamentul de gestiune a bagajelor, insistând pe transmiterea ulterioară a unei copii către oficiul companiei aeriene. Dacă pasagerul va fi nevoit să cumpere lucruri de primă necesitate, el trebuie să păstreze toate bonurile, conform cărora compania aeriană va trebui să compenseze toate cheltuielile suportate.

Pasagerul poate întreprinde următoarele acțiuni:

1) În cazul întârzierii avionului (amânării zborului):

-Să întrebe un angajat competent al aeroportului despre cauza întârzierii și ora estimată a zborului;
-Să ia legătura cu reprezentantul companiei aeriene respecive;
-Pasagerii cu copii până la vârsta de 7 ani pot solicita o cameră specializată pentru mamă și copil;
-În cazul întârzierii de până la 2 ore, se pot solicita băuturi răcoritoare;
-În cazul întârzierii de până la 3 ore, pasagerii trebuie să fie asigurați și cu mâncare;
-O întârziere care depășește 5 ore le permite pasagerilor să solicite compensație bănească;
-O întârziere ce depășește 6 ore presupune cazarea pasagerilor într-un hotel.

2) În cazul anulării zborului:

-Dacă cauza nu prezintă circumstanțe de forță majoră, și pasagerul nu a fost informat în prealabil (14 zile) despre anularea zborului, atunci pasagerul poate pretinde la o compensație;
-Reprezentantul companiei aeriene este obligat să aplice ștampila ce confirmă anularea zborului, chiar pe bilet;
-Deasemea, el trebuie să propună pasagerului înlocuirea biletului sau furnizarea unui loc pentru un zbor similar;
-În cazul lipsei unui zbor similar în ziua respectivă, pasagerul va fi asigurat cu mâncare și transport aeroport-hotel-aeroport;
-La necesitate, se poate insista pe compensație sau rambursare totală a prețului biletului.

3) În cazul pierderii bagajului:

-Înainte de a părasi sala, trebuie să apelați la serviciul de gestiune a bagajelor ”LOST & FOUND”, reprezentanții căruia Vă vor asista la întocmirea actului de pierdere, în care vor fi stipulate codurile etichetelor bagajului, descrierea lucrurilor pierdute și adresa, pe care acestea urmează a fi livrate la găsire;
-În continuare urmează a fi cumpărate toate lucrurile de primă necesitate, păstrând bonurile de plată, pentru a fi prezentate ulterior;
-Atunci când bagajul este găsit, la oficiul companiei aeriene se prezintă cererea pentru compensare, anexând bonurile;
-Bagajul este oficial considerat pierdut după 21 de zile de la depunerea cererii;
-În cazul confirmării pierderii bagajului sau a stării improprii a acestuia, compania aeriană este obligată să plătească despăgubirea, mărimea căreia poate ajunge la 50 de dolari americani pentru un kilogram.

4) Dacă numărul biletelor vândute depășește numărul de locuri:

-Este recomandabil ca pasagerul să se prezinte la înregistrare cu cel puțin o ora înainte de zbor, pentru a evita un asemenea risc;
-Fiecare pasager, care nu a beneficiat de zbor din cauza unei asemerea erori poate pretinde la o compensație în mărime de:
250 de euro (pentru un zbor la distanța de până la 1500 mile) sau 400 de euro, pentru un zbor în cadrul Uniunii Europene sau ce depășește distanța de 1500-3500 de mile.
-Dacă distanța zborului depășea aceste limite, pasagerul urmează a fi despăgubit cu 600 de euro;
-Alături de compensația primită, pasagerul va beneficia fie de rambursarea costului total al biletului, sau de serviciile unui zbor similar. În anumite cazuri sunt incluse mesele și cazarea în hotel;
-Compensația nu este prevăzută, dacă zborul este substituit cu unul similar în decurs de 2-4 ore.